Alexandru Lapusneanu-caracterizare

Alexandru Lapusneanu - caracterizare
Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.
Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.
Alexandru Lăpuşneanul este o desăvârşită creaţie de valoare universală. Nu se poate închipui un portret mai viu într-un număr mai mic de gesturi şi cuvinte memorabile, într-o compoziţie mai simplă şi în decoruri mai puţine, fidura eroului este romantica.
Erou romantic, Lăpuşneanu este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Autorul îşi urmăreşte personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrării în ţară şi până în clipa morţii. Tot ceea ce se întâmplă în această nuvelă poartă pecetea durităţii lui Lăpuşneanu.
Astfel în capitolul I Lăpuşneanu este prezentat de către autor, în detaliul frapant, amănunţit, conducându-ne astfel în mijlocul stării de spirit a personajului. Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevându-şi propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor, al gândurilor. Se observă că Lăpuşneanu vorbeşte în pilde, folosindu-se de exclamaţii şi întrebări retorice, intrând astfel în categoria personajelor romantice.
Totodata modul de a vorbi al personajului, discursul lui Lăpuşneanu este un exemplu de discurs romantic în care sunt folosite toate procedeele de retorică tipic romantică, repetiţia, gradaţia, interogaţia şi exclamaţia retorică, enumeraţia şi citarea folosită drept argumentaţie.
Dacă în primul capitol portretul lui Lăpuşneanu este scos în evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu în al doilea capitol, caracterizarea lui Lăpuşneanu reiese din antiteza romantica si totodata conflictuală dintre domniţa Ruxanda şi el. Domniţa Ruxanda e plină de înţelepciune, gingăşie, parka e ireala pe când Lăpuşneanu e crud, nemilos şi făţarnic.
Este de observat în acest capitol momentul în care Lăpuşneanu înfuriat de cerinţa domniţei, şi anume de a înceta omorurile, pune mâna pe jungher. Este o reacţie necontrolată a lui, nepotrivită pentru un domnitor. Prin această acţiune, Lăpuşneanu dovedeşte a fi un om cu o fire colerică, impulsiva, obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile reguli.
Auzind cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele nebune”, dar promite în final că va înceta cu omorurile, însă nu înainte de a-i da leac de frică. Lăpuşneanu în momentul de faţă, disimulează, dorind să fie calm şi se poartă autoritar faţă de soţia sa, dar şi cinic pentru că în sine leacul promis o va îngrozi. Este o reacţie de-a dreptul maladivă a personajului dând încă o dată dovadă de cruzime, spirit diabolic şi spirit de răzbunare. Lăpuşneanu ajunge acum să îndeplinească cu adevărat rolul de personaj excepţional în situaţii excepţionale, specific personajelor romantice.
Personajul Alexandru Lăpuşneanu, care ilustrează un destin de excepţie, este romantic cu o paletă amplă de trăsături de caracter, cu trăsături puternice, un erou excepţional în situaţii excepţionale, ale cărui fapte sunt impresionante prin cruzime si răzbunare, avand , ca exemplu, ospăţul unde sunt masacraţi 47 de boieri, iar Moţoc, tras deoparte de domn, este dat pe mâinile mulţimii, ce-l sfâşie de viu pentru ca în final să fie asasinat.
Constructia personajului subliniaza insa cel mai bine romantismul nuvelei. Creat pe calitati si defecte la fel de mari, in general, personajul literaturii romantice este impatimit, revolutionar, indragostit, meditativ, bolnav, selenar, bulversat, adeseori nebun, dar mai ales inegal in comportare, extremist, dilematic etc. Lapusneanu imbina trasaturi extreme este retinut, capabil de stapanire de sine in scena cu boierii si incapabil sa se stapaneasca in timpul macelului, cand nu-si mai poate ascunde sentimentul de dementa bucurie a razbunarii; ii caracterizeaza pe boierii veniti sa-1 primeasca la intrarea in tara cu inteligenta si cu finete psihologica, dar nu dovedeste deloc ratiune politica atunci cand distruge cetatile de granita; pare incapabil de sinceritate si totodata isi exprima fara menajamente gandurile. Amestecul acesta de luciditate si dementa reprezinta o trasatura importanta a personajului romantic.